TEORIA MACROUNIVERSULUI
- A FI SAU A NU FI -
de Ion-Iustin Bilis
BACAU 2012
I.
TEORIA MACROUNIVERSULUI
Suntem pentru ca
vedem, auzim, mirosim, gustam si pipaim. Facem noi toate acestea? Din punct de
vedere al creierului nostru, da. El este cel care interpreteaza ceea ce
primeste. Posibilitatile de perceptie a ceea ce ne inconjoara sunt limitate.
Deci, creierul ia decizii pe baza unor informatii neconcludente. Putem spune ca
el le potriveste, le da o forma care sa ne faca sa intelegem ce se intampla in
jurul nostru. Dar, oare percepem totul? Avem senzori limitati, creierul ia
hotarari pe baza unor franturi de informatii deci, putem trage concluzia ca
adevarul despre lumea inconjuratoare este altul decat cel pe care il cunoastem.
Universul pe care
il cunoastem astazi este cel pe care ni-l imaginam pe baza senzorilor propriii
si celor pe care i-am construit pana acum. Pe masura ce construim noi senzori,
descoperim ca de fapt ceea ce cunoastem despre univers este ori prea putin ori
incorect.
Teoria Big Bangului
nu poate decat sa se incadreze in ceea ce am prezentat anterior. Ea este in
mare parte gresita deoarece nu raspunde la o multime de intrebari. Si totusi,
se intrevede o teorie care da mai multe raspunsuri si se apropie mai mult de
adevarul absolut despre univers. Este vorba despre Teoria macrouniversului.
Teoria
macrouniversului reprezinta un punct de vedere bazat la inceput pe intuitie si
apoi sustinut de dovezi directe si indirecte.
Stergem cu buretele
tot ceea ce cunoastem acum despre univers. Pornim apoi la “constructia” noului
univers pas cu pas.
Punctul de plecare
nu este Big Bangul. El nu mai exista. Dar ce exista? La inceput exista o retea,
un caroiaj tridimensional, infinit. Acest caroiaj este compus din microparticule,
atat de mici incat ele nu ne sunt cunoscute si accesibile astazi. Acestea
alcatuiesc de fapt materia universului. Universul este plin de materie. Nu
exista locuri goale in univers. Aceasta materie este fixa. Ea sta blocata in
aceeasta structura infinita. Nicio microparticula ce alcatuieste caroiajul
tridimensional care reprezinta universul nu se misca catusi de putin de la
locul ei. De aici poate rezulta si o alta
denumire a teoriei si anume teoria universului fix.
Dar totusi noi
percepem ca totul este in continua miscare. Intradevar, ceva se misca. Ce? De
ce? Microparticulele au o proprietate unica, de baza. Aceea de a avea doua
stari: “O” si “1”. Astfel se creeaza o retea tridimensionala, infinita de
microparticule, oarecum asemanatoare cu principiul de baza al functionarii unui
hard disk de calculator.
Dar ce modifica in
microparticule trecerea de la “O” la “1” si invers? Miscarea o da energia.
Inseamna ca in universul fix microparticulele sunt rigidizate in caroiaj si
fiecare dintre ele in parte trece, dupa
anumite reguli, intre cele doua stari de baza, “O” si “1”. Modificarea starilor
este generata de catre o energie pe care in prezent nu o cunoastem (percepem).
Ceva interesant se
intampla. Pe langa trecerea particulelor de la un stadiu la altul, in univers
totul se misca. Cel putin asta percem noi. Cum? Simplu. Urmatorul exemplu
prezinta o explicatie simpla a acestui fenomen. Presupunem ca toate microparticulele din univers sunt in
pozitia “O”. Apare o energie care modifica stadiul unei singure particule in
pozitia “1”. Energia care a generat initial schimbarea stadiului primei
microparticule trece la microparticula alaturata. Astfel prima microparticula
revine la stadiul “O” si cea alaturata trece in stadiul “1”. Daca acest proces continua,
se genereaza o miscare. Aceasta miscare poate continua la nesfarsit sau poate
inceta. Ea se poate bifurca, uni etc. in functie de energia aceasta inca
necunoscuta. Se pot realiza miscari simultane prin mai multe punctealaturate
ale caroiajului tridimensional. Aceasta miscare simultana reprezinta miscarea
unui “obiect”, asa cum il cunoastem noi astazi.
Marind scara de
observatie, constatam ca un ansamblu de microparticule formeaza particule
vizibile pentru simturile noastre si inteligibile pentru creierul nostru.
Creierul nostru vede astfel obiecte in miscare. Dar de fapt circula numai
energia si componenta obiectelor, asa cum sunt percepute, este mereu alta.
Materia universului (inclusiv fiintele vii), asa cum o cunoastem astazi, este energie in miscare pe un caroiaj static,
ce activeaza un numar finit de microparticole in fiecare fractiune de timp.
Creierul uman percepe totul ca si cum materia se misca. De fapt creierul este
la randul lui energie in miscare si este construit sa aiba aceasta perceptie.
Plecand de la
aceste considerente, teoria Big Bangului se poate incadra partial in Teoria
macrouniversului. Punctul initial este reprezentat de existenta unei imense
cantitati de energie care se afla in caroiaj intr-un singur punct (o singura
zona). De aici ea se disipeaza brusc si relativ uniform in spatiu, creind in
spectrul nostru de perceptie imaginea expansiunii universului.
Universul pe care
il percepem noi face parte dintr-un macrounivers. Macrouniversul nu este format
din universuri paralele ci din mai multe universuri diferite care exista in
acelasi timp intr-un spatiu comun. Spatiul comun este mult mai mare decat cel
ocupat de universul nostru si universurile ce-l ocupa interactioneaza intre
ele.
In alta parte a
macrouniversului, un alt loc de pe caroiajul tridimensional format de
microparticule, poate avea loc un alt Big Bang. Universul nostru si acel
univers sunt relativ apropiat dispuse in macrounivers. Cele doua universuri se
afla intr-o continua si accelerata expansiune. In fiecare dintre ele materia se
concentreaza in superclusterele din periferie. La un momentdat, superclusterele
sunt atat de indepartate ca nu se mai pot vedea intre ele conform perceptiilor
noastre actuale si au o viteza uriasa. In acel loc exista un prag peste care tot
ce trece se supune la doua reguli de baza. Creste viteza de deplasare si
gravitatia devine din ce in ce mai mare. Superclusterele au in centrul lor cate
o gaura neagra, o zona care presupune o concentrare imensa de energie. Pe
masura ce creste viteza, scade si dimensiunea supergalaxiei, totul
concentrandu-se spre mijloc. Energia din fiecare univers creaza la randul ei o
atractie spre celelalte universuri. Exista o forta gravitationala a fiecarui
univers in parte. Superclusterele aflate la marginea universului scapa din ce
in ce mai mult de gravitatia propriului univers, isi maresc propria gravitatie,
incep sa fie atrase din ce in ce mai puternic de alte universuri si in
consecinta isi maresc viteza (un comportament similar cu cel de la o explozie
obisnuita de pe Terra). In acest timp sunt tipuri de superclusterele care se
atrag si contopesc crescandu-si cantitatea de energie si viteza. Contopirea se
face prin canibalizare galactica. O supergalaxie mai mare o absoarbe pe alta
mai mica.
La granita dintre
cele doua universuri poate avea loc o ciocnire intre doua superclustere care
fac parte din universuri diferite. Cele doua gauri negre, ce au acumulata fiecare o cantitate inimaginabila de energie,
mereu crescanda pe masura ce ce au inglobat energie, creeaza, prin ciocnirea la
o viteza uriasa, un nou Big Bang.
Macrouniversul este
format dintr-o infinitate de universuri care se ciocnesc permanent, se unesc si
se intretes.
Universul nostru
are varsta de cateva miliarde de ani. Asta presupune ca acum cateva miliarde de
ani a avut loc o ciocnire intre doua superclustere din universuri diferite. Noi
numim acum aceasta ciocnire Big Bang. Acum suntem intr-un stadiu intermediar.
La un momentdat galaxia noastra, transformata prin unirea cu alte galaxii din
universul nostru va depasi marginea cunoscuta a universului nostru, acel
“perete negru” dupa care nu “vedem” azi nimic si va deveni un supercluster ce
se deplaseaza cu o viteza din ce in ce mai mare. De fapt acel perete il
reprezinta microparticulele care nu au energie in miscare. Zona acasta dintre
prag (perete negru) si marginea universului este foarte mare. Ea este de
miliarde de ori mai mare decat universul cunoscut astazi. Intre superclustere
sunt distante uriase. Trecand de acel “perete”, la viteza uriasa, superclusterul
nostru se poate intalni cu un supercluster din alt univers si poate sa produca
un nou Big Bang.
In aceasta miscare
a universurilor in macrounivers un singur lucru ramane fix: caroiajul
tridimensional format din microparticule. In rest asistam la un “dans al
energiei”.
Mai sunt o multime
de intrebari care nu au inca un raspuns. Dupa demonstrarea veridicitatii
tuturor aspectelor Teoriei macrouniversului si eventual al unor corectii
obiective, va trebui sa incepem sa raspundem la intrebari de genul:
Ce forma are
macrouniversul?
Ce dimensiune are
macrouniversul?
Ce varsta are
macrouniversul?
II.
SUFLETUL
In traditia
majoritatii religiilor de pe Terra, cand o persoana decedeaza se crede ca
sufletul se ridica la cer. Asta se intampla azi si s-a intamplat si in trecut.
Ceea ce se transmite din generatie in generatie in religiile si culturile de pe
Terra nu poate fi decat adevar.
Astazi, se afirma
(nedemonstrat stiintific) ca la moartea unui om se produce o scadere in
greutate a corpului acestuia cu 21 grame. Ceva lipseste din corpul uman imediat
dupa deces.
Multe persoane,
cercetatori sau oameni simpli, afirma ca sufletul poate fi vizualizat in timpul
vietii sau la moarte. Se mai afirma ca sufletul calatoreste catre diverse
destinatii in spatiu.
Coroborand aceste
aspecte putem trage concluzia ca sufletul reprezinta ceva palpabil si ca
paraseste corpul uman la moarte.
Dar ce este
sufletul? Sufletul este memoria cumulata si stocata in creier a tuturor
perceptiilor, ideilor si gandurilor acumulate pe durata unei vieti. El contine
absolul toata activitatea creierului unui om, concentrata si arhivata. Are
forma unui pachet de energie si la deces paraseste corpul uman indreptandu-se
spre un centru de colectare. Acel centru este gaura neagra din centrul fiecarei
galaxii.
La concepere, omul
primeste prin ADN toate instructiunile de construire a corpului. Pe langa
acestea, omul mai primeste ceva in plus. Acel ceva este constiinta de sine. Se spune despre constiintă că este "glasul
lui Dumnezeu" în om.
Inseamna ca in ADN-ul uman exista o secventa, nedescoperita inca, care
controleaza constiinta de sine. Prin aceasta omul se deosebeste total de
celelalte vietuitoare de pe Terra. Tocmai aceasta constiinta de sine face
ca la sfarsitul vietii omul sa acumuleze
o cantitate enorma de informatii. Aceasta acumulare este si scopul pentru care
aceasta secventa de ADN a fost creata. O forta de atractie speciala dispune ca
acest pachet de informatii sa paraseasca corpul uman si sa se deplaseze cu o
viteza uriasa prin univers. Aceste informatii sunt colectate in gaura neagra
din centrul galaxiei noastre, gaura neagra pe care o putem numi “Unitatea
centrala”.
III.
UNITATEA CENTRALA
“Unitatea centrala”
este gaura neagra din centrul galaxiei care aspira si concentreaza cantitatile
uriase de materie, energie si constiinta de sine din jur. In acelasi timp ea
este suportul care arhiveaza toate constiintele de sine din galaxie intr-o
gigantica constiinta de sine colectiva.
Acumularea de
constiinte de sine este un proces al vietii. Viata in galaxie este reprezentata
de insasi galaxia. Galaxia este un organism viu. El este reprezentat de totalitatea
formelor de viata din galaxie. Omul, de exemplu, este o farama din acest
organism viu. Pe durata de viata a acestui organism-galaxie, in gaura neagra
din centru se acumuleaza constiinta de sine. De fapt se acumuleaza informatii
despre propriul organism-galaxie care pot fi numite ADN al galaxiei. Un
organism-galaxie are in memoria sa instructiunile si mijloacele pentru
acumularea unei cantitati cat mai mari si cat mai diversificata de constiinta
de sine. Este nevoie de aceasta in momentul in care galaxia evolueaza intr-un
supercluster si la marginea universului nostru se ciocneste cu un alt
supercluster din alt univers. In urma noului Big Bang, in universul nou creat
se difuzeaza pe langa energie si constiinta de sine. Acest lucru este posibil
deoarece constiinta de sine este singura forma de materie sau energie, diferita
de microparticule, care poate “supravietui” unui Big Bang. Constiinta de sine
colectata este astfel conceputa incat sa poata trece cu bine printr-un astfel
de eveniment major. Aceasta este “ADN-ul” vietii sub forma de
organisme-galaxii. El asigura transmiterea vietii in timp. Cele doua
superclustere isi transmit “genele” mai departe. Viata supravietuieste unui Big
Bang. La o scara minuscula, ADN-ul vietuitoarelor (inclusiv al omul) este construit
pe baza informatiilor primite de la constiinta de sine din vechile
organisme-galaxie ce s-au ciocnit. Viata, in complexitatea, ei este rezultatul
unei evolutii lungi in timp, in mai
multe universuri succesive.
IV.
SUNTEM O
“PLANTATIE” A EXTRATERESTRILOR AVANSATI
Urmarind istoria
Terrei constatam ca omul si-a pus amprenta pe un interval minuscul de timp in
comparatie cu alte vietuitoare. Evolutia sa, cu exceptia ultimelor cateva mii
de ani, a avut un trend ascendent dar ponderat. Constatam doua salturi uriase
in formarea omului. Primul este cel in care s-a format corpul si cel de-al
doilea cand s-a dezvoltat inteligenta. Cele doua salturi sunt artificiale. Nu
se puteau realiza natural, conform legilor fizicii si biologiei, intr-un timp
asa de scurt. In evolutia omului au intervenit alte vietuitoare:
extraterestrii.
Scopul
extraterestrilor in toate actiunile lor este cel al supravietuirii speciei. Ei
sunt cu mult mai evoluati deacat noi. Au inteles ca transmiterea vietii in timp
de la un univers la altul se face mai bine daca in gaura neagra a galaxiei se
acumuleaza mai multa constiinta de sine. Vazand ca lucrurile evolueaza lent pe
Terra au intervenit in doua etape si au creat omul. Prima etapa a fost cand au
format corpul uman si asteptau o evolutie in timp. Dar ceva s-a petrecut si au
luat decizia de a urgenta totul. Acum 10.000-12.000 au intervenit in ADN-ul
uman si au grabit dezvoltarea creierului. De atunci ei supravegheaza dezvolatarea umanitatii dar nu vor sa se cunoasca
explicit aceasta. Intervin ori de cate ori este nevoie pentru a corecta
abaterile de la traseul propus.
Suntem o
“plantatie” a extraterestrilor avansati din galaxia noastra. Scopul lor este de
a produce cat mai multa constiinta de sine. In paralel isi doresc ca omul
insusi sa preia la un moment dat aceasta activitate si sa faca munca de
deschidere de noi “plantatii” in galaxie. O “plantatie” trebuie sa exploateze
la maxim o planeta sau un alt corp ceresc, sa-i consume integral resursele in
perioada de timp optima si sa produca o cantitate cat mai mare de constiinta de
sine. In timpul functionarii “plantatiei” vietuitoarele trebuie sa atinga un
prag dupa care sa-si utilizeze cunostintele si determinarea pentru a coloniza
alte corpuri ceresti si a-si deschide propriile “plantatii”.
Sunt situatii in care se produc interferente intre galaxii.
Extraterestrii evoluati se deplaseaza in alte galaxii pentru a-si difuza ADN-ul
propriu in cat mai multe locuri in univers si asfel sa-si sporeasca sansele de
transmitere a propriilor caracteristici generatiilor viitoare din alte
universuri. Apar situatii de conflict in care “aparatorii plantatiilor” se
lupta cu invadatorii. Civilizatiile mai putin evoluate, cum este si cea umana,
au fost si sunt aparate de civilizatii de extraterestri evoluati.
V.
CARE ESTE VIITORUL NOSTRU?
La un momentdat,
civilizatia umana va atinge un stadiu de dezvoltare ce-i va permite sa se
extinda in univers. Extinderea in univers se va realiza dupa tipicul migratiilor
umane de pe Terra. Omul va migra permanent in univers, va ocupa alte corpuri
ceresti, le va popula si le va consuma resursele. Dupa aceasta va pleca mai
departe. Unele corpuri ceresti vor fi distruse de accidente cosmice, dar omul
le va putea prevedea si va pleca la timp spre alte locuri..
Se vor popula
aceste corpuri ceresti cu urmasii nostri si cu plante si animale din
ecosistemul care il avantajeaza pe om. Se va interveni pe planetele deja
populate dar mai tinere sau ramase in urma pentru dezvoltarea de fiinte cu
constiinta de sine. Se vor apara de influenta extraterestrilor din alte
galaxii. In alta faza a evolutiei se va merge in alte galaxii pentru
transmiterea propriilor informatii genetice in cat mai multe locuri din
univers. Se va coopera cu civilizatiile de extraterestri avansate.
In toata aceasta
perioada omul va evolua. Se va transforma intr-un superom, cu superinteligenta
si supraputeri.
Dupa disparitia
superclusterului nostru prin ciocnirea cu un altul si formarea unui nou Big
Bang viata o va lua de la capat. Informatiile privitoare la viata vor
supravietui. Alte fiinte, cu caracteristici asemanatoare cu ale noastre se vor
naste in noul univers. Viata va continua. Procesele de formare si transmitere a
vietii o vor lua de la capat. Si asta se va repeta la nesfarsit. Viata se va
perpetua din univers in univers. Probabil va veni un moment in care omul va
putea “sa vada” dincolo de macrounivers.
